AntrepreMame – un târg pentru întreaga familie

9 – 11 septembrie

Unele afaceri nu se pot construi doar din fața calculatorului. Este nevoie de energie umană, de contact direct, de povești și de zâmbete. Și, foarte important, este nevoie de SPRIJINUL COMUNITĂȚII.

Au mamele o forță aparte și o putere de a reorganiza lumea (lumea lor, cel puțin), în perioada magică a maternității. Se întâmplă ceva cu femeia, după ce devine mamă. Apare nevoia de schimbare, de ridicare a propriilor bariere, de spargere a limitelor și parcă se hrănește zilnic cu motivație și putere, în ciuda oboselii, în ciuda sarcinilor care o copleșesc, în ciuda timpului care, parcă, se scurtează.

AntrepreMame este un proiect despre mamele care au vrut să crească copii, dar și afaceri, în același timp. Și chiar le-a ieșit. S-au adunat într-o comunitate, aflată în continuă creștere, și se sprijină reciproc în demersurile pe care le fac.

Indiferent de motivația fiecăreia, este fascinant să vezi curajul cu care o mamă îmbracă și haina antreprenorului, peste celelalte roluri deja asumate în viața de zi cu zi.

AntrepreMAME este un proiect al acestor mame-antreprenor, care au pus bazele unor afaceri absolut minunate, cu impact nu doar asupra vieții lor de familie, ci și asupra comunității. Pașii mici schimbă lumea.

AntrepreMAME oferă femeilor cu afaceri mici sau celor care cochetează cu ideea de a deveni antreprenoare sprijin, informație și inspirație, pentru a se putea dezvolta. Prin AntrepreMAME, puteți intra în contact cu femei din domenii variate de activitate, care pot deveni mentori, prieteni și pot oferi toate formele de sprijin pentru afacerea și cariera voastră.


AntrepreMAME Bazar este o altă inițiativă a mamelor antreprenor de a veni în același loc, de a crea noi oportunități de întâlnire, socializare, râsete, veselie, dar mai ales de a prezenta produsele și serviciile comunității unui public nou – altul decât cel de până acum.

Astfel a luat ideea organizării primei ediții a TÂRGULUI AntrepreMAME Bazar, lângă București, pentru a veni noi în mijlocul celor câteva zeci de mii de locuitori ai comunei Chiajna.

Este un proiect curajos, la care mamele antreprenor sunt invitate să participe ca expozant, vizitator sau ca susținător.

Evenimentul va avea loc în perioada 9 – 11 septembrie 2022, în intervalul orar 10.00 – 19.00, în cadrul Dinamic Parc din Comuna Chiajna, județul Ilfov.

Comunitatea AntrepreMAME s-a născut pe platforma de socializare Facebook și adună, în prezent, pete 1600 de antreprenoare.

AntrepreMame urmărește, concret, patru aspecte:

1

Să încurajeze mamele antreprenor care au reușit să își pună visul în liniile cuantificabile ale unui plan de afaceri și, mai apoi, l-au transpus în realitate. Pe ele, pe mamele antreprenoare, le putem încuraja citind despre ceea ce creează, cumpărând de la ele și recomandându-le mai departe. E un lucru atât de simplu, pe care îl putem face împreună.

2

Să ofere informație despre pașii parcurși, în general, de la prima idee de afacere și până la concretizarea ei. Ce a fost nevoie, ce s-a obținut greu, la ce uși s-a bătut? Care au fost dificultățile? De câte ori a apărut gândul renunțării? Toate aceste aspecte vor întregi tabloul efortului depus pentru concretizarea unei afaceri, în România, și vor sta la baza deciziilor pe care alte mame încă se gândesc să le ia, în demararea propriei afaceri.

3

Să aducă inspirație tuturor mamelor care au idei și multă creativitate, care visează să poată produce și bani din hobby-ul lor sau care își doresc să pornească în aventura antreprenoriatului pe cont propriu. Vorbeam, mai sus, de puterea exemplului. Cred că nimic nu e mai înălțător și mai încurajant decât exemplele de reușită ale celorlalți.

4

Să pună în legătură mamele antreprenor. Colaborarea, de cele mai multe ori, este cheia succesului. În fond, indiferent de particularitățile noastre, la bază, suntem unite de pasiunea pentru ceea ce facem și de dragostea pentru copiii noștri. Acestea sunt principalele motoare care ne ajută să schimbăm lumea. De ce n-am face lucrul acesta împreună, inspirându-ne și susținându-ne reciproc?

Previous post 3 concepte de cafenea inedite – IDEI pentru tine
Next post Cand se schimba uleiul la cutia de viteze?