Culorile modei în vara 2022

Chiar dacă avem parte și de niște zile ploioase în ultima vreme, în linii mari putem întrezări vara chiar după colț. Acum singura întrebare la care trebuie să găsești răspunsul este ce culori vei purta în zilele călduroase ale acestui sezon.

Nu există răspunsuri greșite, ceea ce contează, la urma urmei, este să te simți bine în ținuta pe care o alegi, să te reprezinte și să reușești să îți transmiți personalitatea.

Însă, totuși, dacă vrei niște sfaturi în legătură cu cele mai tari combinații ale verii, citește în continuare:

  • Verde și negru

Poate la prima vedere negrul nu părea chiar cea mai bună recomandare pentru zilele de vară. Însă, combinat cu un verde de culoarea ierbii, poate crea un contrast extraordinar care ar pune în valoare orice ten.

Astfel, nu trebuie să porți majoritar negru, poți de exemplu combina o rochie de vară, verde deschis, cu o curea neagră, cu sandale negre sau o poșetă neagră. Nu uita însă că și varianta de rochie neagră/ cămașă verde este foarte de efect.

  • Negru și roz

Din nou, dăm peste negru, de data aceasta în combinație cu controversatul roz. Negrul și rozul au fost mereu culori care s-au complementat perfect, creând un contrast care este greu de atins cu alte nuanțe.

Astfel, orice ținută neagră ai avea, poți adăuga un strop de feminitate cu un accesoriu roz, sau, din contră, dacă ai o ținută majoritară roz, o poți face mai serioasă cu un strop de negru. Balanța dintre cele două o decizi tu, în funcție de ce rezonează cu personalitatea ta.

  • Portocaliu și albastru

Scăpăm de negru în cele din urmă, și înlocuim combinația cu două culori adecvate pentru orice zi caniculară de vară. Această alăturare de culori ne duce clar cu gândul la anii 90 sau 80, însă cum reciclarea modei anilor trecuți este și va fi în continuare un trend, tot ce ne rămâne de făcut este să învățăm din moda trecutului și, dacă e posibil, să îi adăugăm un strop de modernitate. Astfel, te poți bucura de vară cu o pereche de blugi scurți și un maiou sau un tricou portocaliu aprins.

  • Liliac și alb

O altă combinație ideală pentru a ieși la o masă cu prietenii într-o zi călduroasă de vară. Culoarea liliacului aduce o eleganță greu de egalat la orice look. Iar albul va fi mereu culoarea cea mai potrivită pentru vară.

Astfel, are sens ca cele două combinate să dea viață la o ținută deosebită, care nu doar să încânte privirile celor din jur ci să te facă și pe tine să te simți deosebită.

  • Portocaliu și verde

Pentru cei cărora le place să atragă privirile indiferent de ocazie, aceasta este cea mai recomandată combinație a verii. La prima vedere poate nu își imaginezi contrastul creat, însă dacă pui laolaltă o pereche de pantaloni verde închis și o cămașă portocalie, vei vedea efectul creat. Dacă este totuși prea mult pentru tine, poți combina oricând o rochie verde cu o poșetă portocalie sau poți opta pentru un costum de baie cu top portocaliu și bikini verzi.

Acestea sunt câteva idei pentru a te juca cu culorile pe perioada verii ce urmează. Dacă simți că alte combinații ar fi mai potrivite pentru stilul tău, nu te da în lături de la o provocare. Și pentru a te motiva să dai frâu liber imaginației, Crazy-Deals.ro vei găsi un voucher Fashion Days, dar si un cod reducere Answear, pentru a porni cu dreptul în acest sezon!

Previous post Cele mai importante premii în videochat câștigate de Charm Studio
Next post Informații utile despre sistemul de aer condiționat al mașinii dumneavoastră