Elemente tehnice pe care un specialist în servicii SEO ar trebui să le verifice

Atunci când achiziționezi un pachet de servicii SEO pentru site-ul aferent afacerii tale online, este bine de știut că nu vei plăti suma de bani respectivă doar pentru crearea de conținut optimizat pentru motoarele de căutare.

Deși conținutul scris (care targetează anumite cuvinte cheie și expresii de interes pentru publicul țintă format din internauții posibil interesați de oferta ta) reprezintă elementul de bază în SEO, procesul optimizării include și alți factori. Aceștia, de natură tehnică, pot să contribuie, de asemenea, în mod esențial la succesul sau insuccesul serviciilor contractate.

Altfel spus, specialiștii în servicii SEO lucrează, de obicei, în echipe interdisciplinare; cu atât mai mult cu cât ne referim la o agenție de profil, și mai puțin la zona de freelancing. Împărțiți în diferite categorii ca pregătire și în ceea ce privește tipul activităților desfășurate, acești specialiști – care pot fi, de pildă, copywriteri, pe de o parte, sau pot avea statutul de technical officer, pe de altă parte – se asigură, în egală măsură și în totală armonie, că site-ul tău îndeplinește toate condițiile necesare pentru a ocupa poziții fruntașe (în paginile cu rezultate returnate de motorul de căutare vizat).

În principiu, serviciile SEO vizează căutările și rezultatele Google, acesta fiind fără niciun dubiu cel mai mare și utilizat motor de căutare din întreaga lume.

Așadar, înainte de a începe activitatea on-page și cea off-page pentru site-ul tău – adică producerea de conținut scris ce urmează a fi încărcat pe paginile site-ului (descrieri); respectiv, conținutul destinat creării de backlink-uri (comunicate de presă și advertoriale) –, specialiștii în servicii SEO vor derula etapa de auditare a site-ului. Această primă etapă revine, mai exact, expertului în latura tehnică a procesului de optimizare.

Expertului respectiv îi revin o multitudine de sarcini și verificări pe care trebuie să le efectueze spre buna funcționare a site-ului din punct de vedere UX (experiența de navigare a utilizatorului), al indexării de către roboții Google, al designului web, al vitezei de încărcare ș.a.m.d. În urma acestei etape, specialistul în servicii SEO de ordin tehnic va indica programatorilor o serie de recomandări și măsuri ce trebuie puse în aplicare, cu scopul de a soluționa eventualele probleme identificate.

servicii seo

O parte dintre cele mai importante elemente SEO de natură tehnică privind un site, care trebuie verificate cu mare atenție încă de la bun început și, după caz, reanalizate periodic, vizează:

  • Existența unui fișier de tip Robots.txt și utilizarea corectă a acestuia (definirea paginilor indexate vs. cele restricționate);
  • Existența unui Sitemap XML actualizat la zi și structurat corect;
  • Setarea unei versiuni preferate a site-ului (cu sau fără www);
  • Setarea atributului hreflang pentru limba în care este conceput site-ul sau pentru site-urile multilingve (română și engleză, de pildă);
  • Implementarea elementelor de paginație (folosirea tag-ului canonical ș.a.);
  • Existența unor subdomenii (spre exemplu, pentru zona de blog);
  • Identificarea secțiunilor nesecurizate din site;
  • Existența și implementarea corectă a diferitelor tipuri de redirecturi (301, 302);
  • Existența și soluționarea eventualelor erori, cum sunt cele de tip 404;
  • Verificarea conținutului duplicat;
  • Valabilitatea certificatului de securitate SSL;
  • Actualizarea / crearea arhitecturii de link-uri interne;
  • Calitatea mobile friendly a site-ului etc.
Previous post Cum te poate ajuta  o agenție SEO în campania de marketing
Next post Câteva motive pentru a crea un magazin online