Atunci când decorezi pereții biroului tău, există câteva reguli și sfaturi importante de design pe care trebuie să le ai în vedere. Implementând aceste aspecte, te poți asigura că pereții biroului tău arată elegant, dar și că vei crea în același timp un spațiu de lucru confortabil și funcțional.
De cele mai multe ori, avem tendința să ne concentrăm pe mobilier în amenajarea unui spațiu de birouri și să ne orientăm către corpuri de mobilier cât mai deosebite. Totuși, atenția persoanelor care intră pentru prima dată într-un birou va fi mai ușor atrasă către pereți, care sunt de multe ori trecuți cu vederea sau amenajați superficial. De la modelul de perdele și culoarea pereților, la fotografii și rafturi, toate trebuie alese cu bun gust și atenție la detalii. Iată ce să iei în considerare:
Raportează-te la birou
Cel mai important lucru de care să ții cont va fi modul în care este poziționat biroul. Pentru amenajarea pereților, contează dacă biroul este lipit de un perete sau orientat către ușă și, deci, către interacțiunea cu persoanele care intră în cameră. În primul caz, peretele pe care se sprijină biroul ar trebui să fie rezervat pentru elementele care te ajută să te concentrezi și să te organizezi, cum ar fi un avizier sau o tablă magnetică. Pe de altă parte, peretele opus biroului poate fi folosit pentru a expune lucrări de artă sau alte elemente decorative.
Lucrurile stau diferit atunci când biroul e poziționat central, iar tu stai așezat cu fața spre ușă. În acest caz, contează mult impresia pe care o lași celor care intră. Într-o astfel de amenajare, nu își au locul aviziere sau alte obiecte practice, pentru că oricum fie nu se vor afla în linia ta vizuală, fie vor fi prea departe. În schimb, ține cont că prima impresie va fi dictată de ce alegi să plasezi pe peretele din spatele tău. O opțiune clasică sunt operele de artă: picturi, fotografii sau chiar sculpturi.
Domeniul de activitate
Un impact major asupra stilului amenajării și, inclusiv, asupra aspectului pereților, îl are domeniul de activitate. Spre exemplu, multe spații de birouri optează pentru panouri decorative interioare, însă modelul lor poate fi foarte diferit în funcție de activitatea desfășurată. Pe de o parte, dacă lucrezi într-un domeniu creativ, cum ar fi designul grafic sau publicitatea, atunci sunt potrivite panourile de perete vibrante, cu un design ieșit din comun, geometric sau care conțin elemente de design unice. Pe de altă parte, dacă lucrezi într-o industrie precum cea financiară sau tehnologică, atunci s-ar putea să preferi un aspect minimalist al panourilor. În schimb, în domenii precum cel juridic, se preferă un stil clasic și tradițional, fiind potrivite panourile din lemn.
Lumina
Dacă ai la dispoziție multă lumină naturală, poți folosi culori mai diverse, de la cele mai vibrante la cele mai închise pentru pereți. În schimb, cu un nivel deficitar de lumină naturală, e bine să te limitezi la culori cât mai deschise sau la elemente care nu au nevoie de atât de multă lumină pentru a străluci.
Originalitate
Nu este obligatoriu să lucrezi într-un domeniu creativ pentru a te bucura de o amenajare deosebită a biroului. Spre exemplu, chiar și un birou sobru și elegant va avea de câștigat din evitarea pereților simpli, albi. Faianța nu este folosită în mod obișnuit pentru birouri, însă poate fi o idee bună, dacă o aplici cu stil. Una sau mai multe fâșii verticale de faianță mată, cu nuanțe neutre și un model inspirat din natură poate evidenția restul amenajării într-un mod foarte plăcut.
În cele din urmă, cheia este găsirea unui echilibru între formă și funcție care să îți permită să fii productiv la locul de muncă.