Seismologii măsoară cutremurele cu seismografe, aparate care înregistrează mișcările solului, și le descriu cu două mărimi diferite: magnitudinea, care exprimă energia eliberată la sursă, și intensitatea, care arată cât de puternic a fost resimțit scuturatul într-un anumit loc. Pentru a localiza un cutremur, ei combină înregistrările mai multor stații dintr-o rețea. Confuziile dintre aceste noțiuni sunt printre cele mai frecvente în știri.
Cum funcționează un seismograf
Principiul este simplu. O masă greu de pus în mișcare este suspendată astfel încât, atunci când solul se zguduie, ea să rămână aproape pe loc, din cauza inerției. Aparatul măsoară diferența dintre mișcarea solului și cea a masei și o transformă într-un semnal. Odinioară, acest semnal era desenat de un stilou pe hârtie, ca o linie în zigzag. Astăzi, seismometrele sunt electronice și trimit datele digital, în timp real, către centre de analiză.
Rezultatul se numește seismogramă. Ea arată sosirea diferitelor tipuri de unde: întâi cele de compresiune, numite unde P, apoi cele de forfecare, numite unde S, iar apoi undele de suprafață, de obicei cele mai distructive. Diferența dintre momentul sosirii undelor P și S spune cât de departe se află cutremurul.
Greșeala 1: să confunzi magnitudinea cu intensitatea
Magnitudinea este o valoare unică pentru un cutremur și exprimă mărimea lui la sursă. Intensitatea variază de la un loc la altul: depinde de distanța față de epicentru, de tipul de teren și de construcțiile din zonă. Același cutremur poate fi simțit puternic într-un oraș apropiat, aflat pe sol moale, și abia perceptibil într-un loc mai îndepărtat.
Cum eviți greșeala: când citești o știre, verifică dacă numărul indicat este magnitudine (de exemplu, „5,2 pe scara magnitudinii”) sau intensitate (descrisă în trepte, în funcție de efectele observate). Detalii despre ce înseamnă magnitudinea și cum se produc cutremurele sunt în articolul despre cutremure și magnitudine.
Greșeala 2: să crezi că scara Richter este încă standardul
Scara Richter a fost prima scară larg folosită și a intrat în limbajul comun. Ea are însă limite, mai ales la cutremurele foarte mari. Seismologii folosesc astăzi în mod curent magnitudinea de moment, care se bazează pe mărimea faliei, deplasarea de-a lungul ei și rigiditatea rocii. Valorile sunt gândite să fie compatibile cu cele vechi, de aceea presa continuă să spună „scara Richter”, deși este vorba, în fapt, de altă metodă.
Cum eviți greșeala: reține că scara este logaritmică. O creștere cu o unitate înseamnă un scuturat al solului de aproximativ zece ori mai mare și o energie eliberată de aproape treizeci de ori mai mare. Un cutremur de magnitudine 7 nu este „puțin mai mare” decât unul de 6, ci semnificativ mai puternic.
Greșeala 3: să crezi că un singur aparat spune tot
O singură stație poate indica distanța până la sursă, dar nu direcția. Pentru a afla unde a avut loc cutremurul, seismologii folosesc cel puțin trei stații. Din timpul de sosire al undelor la fiecare, trasează cercuri în jurul stațiilor, iar locul unde acestea se intersectează indică epicentrul. Adâncimea sursei, numită hipocentru, se estimează tot din aceste date.
- Epicentrul este punctul de la suprafață aflat deasupra locului în care s-a produs ruptura.
- Hipocentrul (focarul) este locul din adâncime unde a început ruptura.
- Rețeaua seismică este setul de stații care înregistrează simultan și permit calcule precise.
Greșeala 4: să crezi că rezultatele sunt definitive din prima secundă
Primele estimări apar în câteva minute și sunt adesea revizuite pe măsură ce sosesc date din mai multe stații. Magnitudinea poate fi corectată cu câteva zecimi, iar locul exact este rafinat. Nu înseamnă că seismologii se înșală, ci că rezultatul se îmbunătățește treptat. De aceea, merită să citești actualizările oficiale, nu primele titluri.
Greșeala 5: să crezi că aparatele pot prezice cutremurele
Seismografele măsoară ce s-a întâmplat, nu ce urmează. Cercetătorii pot estima probabilitatea ca într-o zonă să apară cutremure de o anumită mărime într-un interval lung, pe baza istoriei și a modului în care se acumulează tensiunea în scoarță. Dar nu pot spune ziua și ora. Există sisteme de alertă timpurie, care folosesc faptul că undele distructive vin după cele rapide, și pot da câteva secunde de avertizare în anumite regiuni, dar nu sunt predicții.
Greșeala 6: să ignori diferența dintre unde și cutremur
Un cutremur este evenimentul de la sursă, adică ruptura și alunecarea rocilor. Undele seismice sunt vibrațiile care pleacă din acel loc și se propagă prin Pământ. Seismografele nu „văd” cutremurul în sine, ci undele care ajung la ele. Din forma și din momentul sosirii lor, seismologii reconstituie ce s-a întâmplat la sursă. Este o muncă de detectiv: pornind de la urme îndepărtate, aflăm unde, cât de puternic și în ce fel s-a produs ruptura.
Același principiu a permis și studierea interiorului planetei: undele care traversează nucleul sau mantaua poartă informații despre materialele întâlnite. Seismologia nu servește deci doar la cutremure, ci și la imaginea pe care o avem despre ce se află sub picioarele noastre.
Rețelele moderne includ mii de stații, de la instrumente foarte sensibile, instalate în galerii liniștite, până la senzori simpli din locuințe. Datele sunt schimbate între țări, pentru că undele nu cunosc granițe, iar un cutremur puternic poate fi înregistrat pe toate continentele.
Ce înseamnă toate acestea pentru tine
Cunoașterea diferențelor te ajută să înțelegi corect știrile și să nu te alarmezi inutil. Un cutremur mic, de magnitudine moderată, la mare adâncime, poate fi simțit slab. Unul puternic, aproape de suprafață, poate fi periculos. Pentru indicații de siguranță, urmează întotdeauna recomandările oficiale ale autorităților.
Seismologia face parte din geofizică, ramura care studiază interiorul planetei. Alte teme legate de planeta noastră sunt reunite în secțiunea despre Pământ. Iar cine caută mai multe explicații de știință clare poate vizita OrizontNews.
